„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4:6).
Apostolul Iacov face o analogie a vorbirii concentrând atenția cititorului asupra exprimării, metaforizând asta. „Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, cu toate că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului. Tot așa și limba, este un mic mădular, și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc, și au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” (Iacov 3:4-8). Felul vorbirii noastre poate să fie pozitiv sau negativ. „Când viața ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet.” (Fericitul Augustin).
A binecuvânta stă în puterea exprimării. Desigur cuvintele pot fi de multe ori înșelătoare, însă omul care vorbește trebuie să fie sigur că Dumnezeu citește mai întâi gândul și apoi ascultă cuvântul. „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.” (Psalmi 139:4). Așa că dacă rostești o binecuvântare, rostește-o din inimă! „Căci din prisosul inimii vorbește gura.” (Matei 12:34). Dacă vrei ca binecuvântarea ta să fie una de efect, roagă-te ca în inima ta să își găsească loc Duhul lui Dumnezeu! „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” (Galateni 4:6). „Căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire și cu orice cunoștință.” (1 Corinteni 1:5). „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” (1 Corinteni 1:10). „Cuvintele drăguțe pot fi scurte și ușor de spus, dar ecourile lor sunt cu adevărat nelimitate.” (Maica Tereza)
Vorbirea să fie plină de adevăr! Orice exprimare care este un adevăr incomplet este catalogat ca fiind o minciună. De asemenea orice vorbă cu două înțelesuri nu este un adevăr complet. „Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.” (Matei 5:37). Chiar dacă este greu de spus adevărul în anumite momente, iar rostirea lui poate aduce situații neplăcute, obligativitatea noastră este să-l spunem curat. „Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.” (1 Tesaloniceni 2:4). Elifaz din Teman întreabă: „Se cade să dea înțeleptul ca răspuns înțelepciune deșartă? Sau să-și umfle pieptul cu vânt de răsărit?” (Iov 15:2). Adevărul spus curat și la vremea lui este un dar pentru cel în nevoie. „Ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei;” (Eclesiastul 3:7). „Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca niște mere din aur într-un coșuleț din argint.” (Proverbe 25:11).
Nu folosi cuvinte și expresii care nu ajută. „Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, și nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ți ducă vorba, și un sol înaripat să-ți dea pe față vorbele.” (Eclesiastul 10:20). Când poți spune ceva folositor, fă-o atunci!” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă.” (Proverbe 27:5). „Ca o verigă din aur și o podoabă din aur curat, așa este înțeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare.” (Proverbe 25:12). Nu încerca diplomația ca să te eschivezi atunci când semenul tău are nevoie de un cuvânt. „El taie vorba celor meșteri la vorbă; El ia mintea celor bătrâni.” (Iov 12:20). „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.” (1 Ioan 3:18). Cuvintele sunt cărările faptelor.
„Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința, și cine are duhul potolit este un om priceput.” (Proverbe 17:27).