Trupul Domnului Isus

„Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (1 Corinteni 11:23-24).

După Botezul în apă, al doilea mare act pe care credinciosul îl face în Biserică este Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, sau Cina Domnului. Ignatie al Antiohiei lasă de înțeles în scrierea lui Către Efeseni, unde apare pentru prima dată în scrierile lui, termenul euharistie, că acest act a fost interpretat de înaintașii noștri ca mulțumire, recunoștință. „Purtați de grijă să vă adunați cât mai des pentru a aduce lui Dumnezeu mulțumire (euharistia) și mărire” a spus el. Conceptul transmis în forma în care azi o putem interpreta este că actul Cinei Domnului înseamnă o proclamare a recunoștinței și mulțumirii față de Dumnezeu și jertfa lui Hristos, care trebuie făcută în cadrul unei părtășii frățești. Deci, potrivit învățăturilor și practicii primilor creștini, Cina Domnului se făcea și trebuie să se facă în cadrul unei comuniuni frățești.

Azima care se folosea la Cina Domnului era acea pâine nedospită, consumată de evrei după Legea Mozaică la Paștele evreiesc, care de fapt era o turtă de aluat nedospit, coaptă de obicei sub spuză (cenușă fierbinte). Când Domnul Isus a instituit Cina Domnului, a luat o astfel de azimă, despre care a afirmat: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19). Cu alte cuvinte, Isus, nu a rupt din el însuși ca să dea ucenicilor să mănânce și nici măcar încă nu fusese încă crucificat. Esența mesajului este azima coaptă deja și pregătită pentru a putea fi consumată devenea o reprezentare a Propriei Sale Ființe, care deja intrase în febra evenimentului crucificării, asociată cu turta coaptă sub cenușa fierbinte a unui foc care deja fusese aprins. Domnul vorbea despre trupul Său, la timpul viitor. Momentul împărtășirii cu Trupul Domnului, aduce în prim plan învățătura că la Cină, cel care se împărtășește nu este la faza în care de acum a isprăvit tot ce are de făcut, ci este în plin proces de aducere pe sine ca ofrandă lui Dumnezeu. Deci când mâncă trupul Domnului trebuie să ne reamintim în primul rând de Jertfa Domnului, iar prin comuniunea cu el să hrănim în noi determinarea de a merge pe drumul pe care El a mers, adică spre crucificare cu propria cruce în spate.

„Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuși, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.” (1 Corinteni 11:28-30).De multe ori aceste cuvinte sunt în mintea celui care se împărtășește sau nu, constituind o motivație pro sau de reținere la Cina Domnului. În primul rând trebuie remarcat că la Cină fiecare se autoexaminează. Biblia nu dă libertate ca cineva să decidă dacă se împărtășește pe baza evaluării altora. Un alt aspect, cercetarea nu se face doar din prisma trecutului, ci și din prisma viitorului. Prin faptul că cineva mănâncă trupul Domnului mărturisește în cadrul părtășiei frățești credința lui în Hristos și ascultarea de porunca Lui, și faptul că este determinat să continue mărturisirea lui Hristos cu orice preț. Cei care nu pot face asta, de fapt se osândesc singuri în fața celorlalți, în fața propriei persoane mințindu-se singur și special în fața lui Dumnezeu, dacă mănâncă Trupul Domnului. O astfel de atitudine atrage după sine falsitate, care înseamnă lipsă de rezistență la testul încercării, boală și adormire spirituală.

Există astăzi discuții despre modalitățile în care biserica și slujitorii se raportează la pregătirea și împărțirea azimei. Unii susțin că azima trebuie făcută în anumite condiții. La instituirea Cinei, Isus a trimis pe ucenici să abordeze un om care ducea apă la el în casă, care avea o cameră de oaspeți. Însă din descrierile lui Luca, nu acel om a pregătit Paștele, ci ucenicii. „…are să vă arate o odaie mare de sus, așternută gata: acolo să pregătiți Paștele.” Ei au plecat, și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele.” (Luca 22:12-13). Porunca lui Isus pentru ucenici era că ei trebuiau să pregătească Paștele. Așa că ucenicii au pregătit lucrurile cum le ceruse Isus, după rânduiala evreiască, fără drojdie, subliniind însemnătatea lor. „Să țineți sărbătoarea azimelor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oștile voastre din țara Egiptului; să țineți ziua aceea ca o lege veșnică pentru urmașii voștri.” (Exodul 12:17). Însemnătatea azimelor evreiești Isus a convertit-o în Împărtășirea cu Trupul Său, și a lansat-o pentru biserică. Așa că a luat o azimă din cele pregătite, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, care au împărțit-o la rândul lor între ei. Biblia nu spune că Hristos a rupt 12 bucăți din azimă. Hristos a frânt inițial el azima, cea ce se poate subînțelege că a rupt-o în două, sau mai multe bucăți, apoi ucenicii au rupt la rândul lor din acele bucăți de azimă. Dar indiferent cum au ajuns bucățile din azimă la fiecare, însemnătatea trebuie subliniată: este trupul lui Hristos care se frânge, azima este fără aluat, trebuie pregătită de ucenici, împărțită și mâncată de ucenici în cadrul părtășiei.

„Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulți, suntem un trup; căci toți luăm o parte din aceeași pâine.” (1 Corinteni 10:16).  


«
»

Top