„Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2:16) 

Virtutea stăpânirii de sine reprezintă o încheiere adecvată a înșiruirii de nouă virtuți ale roadei Duhului Sfânt. Nici una dintre acestea nu este independentă de celelalte, fiecare exercită influență și completare asupra celorlalte. Ele alcătuiesc unitatea și unicitatea caracterului spiritual. Conflictul dintre poftele trupului și voia lui Dumnezeu poate fi stins doar în dimensiunea în care Hristos ia chip în noi. (Galateni 2:20 ).

O gândire complet echilibrată a fost vizibilă în Pavel, slujitor fidel al Domnului, pentru că Duhul Sfânt putea să acționeze în el o voie supusă. Practica și retorica lui nu evidențiau nici o indignare, nici o plângere, chiar și în cele mai dificile împrejurări. Acceptarea în liniște a tuturor formelor în care i se cerea abstinență reliefa voia plină de înțelepciune a lui Dumnezeu. „Căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filipeni 4:11-13).  

În privința stăpânirii de sine atenția fiecăruia trebuie îndreptată asupra propriei persoane. Cumpătarea adevărată nu înseamnă numai să mănânci și să bei cu măsură, ci și să fii caracterizat de simțul măsurii în toate domeniile. Aspectele etice ale sfințeniei au prioritate față de darurile carismatice. Nu putem slujii în cadrul unei lucrări fără un caracter pe măsură! Asemănarea cu Hristos în toate privințele constituie esența vieții de credință. Rodul Duhului Sfânt, ca semn distinctiv al tuturor credincioșilor de pretutindeni, generează unitatea vizibilă a bisericii.

Credinciosul echilibrat se evidențiază prin grija față de propriul său corp, diferită întotdeauna de dezmăț: „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile;” (Romani 1:24).  Echilibrul generat de abstinență poate avea un aspect relațional manifestat în trei dimensiuni: (1) Concepte despre modul de viață: „Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.” (Galateni 5:24). (2) Alimentare intelectuală: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor.” (2 Timotei 4:3), și (3) Relații de calitate: „De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4:1). 

Acest rod a fost vizibil în mod desăvârșit în Domnul Isus, care a spus: „Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). „Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!” (Matei 11:26). Nu au existat denivelări într-un astfel de caracter: El era ca floarea făinii din jertfa de mâncare, un lucru sfânt pentru Domnul.

„Îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos, și nu purtați grijă de firea pământească, ca să-i treziți poftele.” (Romani 13:14)  

« Blândețea ca roadă a Duhului Sfânt
Cele zece porunci, o prezentare sumară »