Sunt atâți oameni în jurul nostru care mor în păcat și în fărădelege. Generația care crește sub ochii noștri se leagănă în sentimentul autosuficienței, generând starea de nepăsare așezată pe fundamentul comfortului, căutând mereu o împlinire temporală. De dragul lor, privind doar la imaginea copilului satisfăcut în țarcul protector și a noastră, creată de noi, acea de oameni de caracter, inofensivi, ne mulțumim la a muncii în propria grădină, lăsând să se stingă încet lumina care trebuia să facă, de multă vreme deja, lumină peste sat. Unul din scopurile pentru care noi existăm ca Biserică în contextul temporal și geografic este să promovăm mântuirea prin credința în Domnul Isus Hristos. Găsim pe paginile Sfintei Scripturi oameni care au stat de vorbă cu Dumnezeu, au lucrat pentru Dumnezeu și nu de puține ori le pomenim numele. Munca și sacrificiul lor au devenit pentru noi astăzi, dacă este să fim sinceri cu noi, adevărate legende care au devenit subiectele pledoariilor și a disputelor noastre mai mult decât o bază educativă. Avem azi libertatea de a vesti Cuvântul, avem Biblii traduse în multe forme, limbi, avem atâtea mijloace de comunicare, moduri de care ne putem folosii să vestim Evanghelia. Avem îndemnul Domnului pentru noi: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:18-20)

« Cântatul cocoșului
O dimensiune a împlinirii „făgăduinței”. »