„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine.” (Ioan 14:1).
Oscilarea între credință și tăgadă în lumea creștină se datorează faptului că divinitatea în creștinism nu acceptă reprezentare perceptibilă fizic. „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24). Datorită acestei caracteristici omul este într-o continuă căutare a unui punct de sprijin pentru ca prin el să se focuseze spre divinitate. Deși pare abstractă, credința este concretă. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre credință că ea întărește ceea ce rațiunea clatină. „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1). „Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Credința în Dumnezeu este mai mult decât rezultatul unei percepții fizice. Ea este încrederea că Dumnezeu există prin însăși Voia Lui, fără a putea fi definit sau limitat, chiar și în concepte umane, care se ridică deasupra oricărei închipuiri și atinge cele mai neatinse zone, în forme neînțelese uneori.
Deși pare imposibilă, credința este adevărată. Gândirea umană este modelată de argumente, doar axiomele nu au nevoie să fie demonstrate. Cortina întunecată a păcatului a adus peste umanitate limitarea. Deși facem eforturi pentru a cunoaște mai mult, în măsura în care intrăm în infinitul informațional ne dăm seama că de fapt fiecare element nou pe care avem impresia că l-am descoperit sau inventat deschide încă cel puțin o poartă spre un alt univers informațional, dintr-un alt lanț universal încă neexploatat de noi. Unde de fapt este capătul și cine deține controlul la tot ce ne depășește? „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul și Sfârșitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8). De fapt cine a setat ciclurile prin care natura se autoregenerează? Cine pune în mișcare lucrurile a căror energie o exploatăm ca materie primă? Cine a scris codurile în celulele de ADN și a desenat amprentele la fiecare persoană diferit? Cine ridică pe bolnavi din paturi și le dă vindecarea? Cine schimbă caracterele noastre, și ne definește ca fiind creații înnoite, redefinind în noi de la scopul existențial până la amănuntele din fapte și vorbe? „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredințat slujba împăcării;” (2 Corinteni 5:17-18).
Deși pare grea, credința ne aduce odihnă. Dumnezeu nu a lăsat informațiile despre Sine într-o formă complexă, asta raportându-ne la El, și a definit că tot ceea ce a revelat despre Sine este suficient și într-o formă perfectă pentru mântuirea noastră. „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezând, să aveți viața în Numele Lui.” (Ioan 20:30). Deși pentru cei doritori să exploreze infinitul, credința pare oarbă, ea este plină de lumină. Dâra luminoasă pe care o lasă Scriptura este calea care duce spre odihna sufletului. „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu Sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28-29). Odihna sufletului pentru om este atingerea stagiului în care ajunge la credința mântuitoare.
„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă Sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!” (Psalmi 139:23-24).