„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.” (Exodul 20:8-11).

Ziua de odihnă săptămânală, Shabat (în ebraică), a fost instituită de Dumnezeu. Ea își are originea din perioada creației și este exemplul dat de Dumnezeu care reflectă și caracterul Său. „În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.” (Geneza 2:2-3). Moise primește indicații specifice pentru această zi: ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului! „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu Sunt Domnul, care vă sfințesc.” (Exodul 31:13).

Isus tratează sabatul din două perspective: „Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.” (Matei 12:8), „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;” (Marcu 2:27). Prin asta el subliniază că omul trebuie să fie beneficiarul unui astfel de cod al muncii și că nu trebuie adusă la nivel de idolatrie definirea sau ținerea unei zile, însă nu trebuie minimalizat scopul sabatului. Isus a respectat sabatul, dar nu a considerat că legalismul cărturarilor este folositor. Ziua de odihnă este ziua în care te oprești din activitățile zilnice și te ocupi de cele spirituale, împlinind scopul și menirea pentru care a fost creată.

Apostolul Pavel nu susținea ținerea cu strictețe a unui sabat absolut. „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,“ (Coloseni2:16). Biserica primară avea două zile în care puneau accent pe închinare: sabatul, sâmbăta, pentru că contextul era evreiesc și duminica, prima zi din săptămână, pentru că în această zi au avut loc mai multe evenimente: Învierea lui Isus (Luca 24:1), suflarea Duhului Sfânt de către Isus peste ucenici (Ioan 20:19-23), Pogorârea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 2:1), închinarea comunitară (Faptele Apostolilor 20:7; 1 Corinteni 16:2), etc. Datorită practicii cu care societatea era obișnuită, aproximativ în anul 300, împăratul Constantin recunoaște pentru creștini ziua de odihnă ca fiind duminica.

Chiar dacă trăim într-un context în care liberalismul înflorește, iar nevoile sufletești sunt înlocuite de surogate, ziua de odihnă instituită de Dumnezeu trebuie respectată, pentru că ea accentuează că trebuie să urmeze după șase zile de muncă și asigură timpul pentru accentuarea și împrospătarea relației dintre Dumnezeu și om, prin participarea la închinarea comunitară. Participarea on-line la slujbele unei bisericii nu înlocuiește sărbătoarea închinării, ci doar în situații speciale poate fi acceptată! Dumnezeu vrea ca în mod fizic noi să fim la închinare în biserică!

„Să păziți Sabatele Mele, și să cinstiți locașul Meu cel Sfânt. Eu Sunt Domnul.” (Leviticul 26:2). Să mergeți la biserică în ziua destinată închinării bisericii și să proclamați credința în Dumnezeu!

« Porunca a treia: Exprimă respectul față de Dumnezeu chiar și prin modul în care îi rostești Numele!
Să-ți respecți părinții! »