Porunca a doua: să păstrezi curată închinarea!

„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (Exodul 20:4-6).

Porunca a doua se referă la faptul că unicul Dumnezeu din univers, Dumnezeul descoperit în prima porunca, cere o închinare unică. Există o singura închinare autentică: cea care ține cont de regulile și criteriile pe care le-a făcut Dumnezeu. Închinarea corectă se face în termenii lui Dumnezeu, și nu după bunul plac al închinătorului. Ideea construirii sau cea de a da formă prin „cioplire” a unui aspect al unor lucruri, ființe, chiar și sfinte, fiind ele și cu o înaltă conotație spirituală, este interzisă de Dumnezeu într-un mod categoric și clar. Accentul pus pe o asemenea practică care consumă energia și atenția conduce la o închinare idolatră, care devine aproape neobservată, dezvoltând slujitori fidelii icoanelor.

Argumentația divină care stă a baza respectării acestei porunci este accentul pus pe unicitatea divinității și a relației om – divinitate. Sentimentul de gelozie este un efect al dragostei pe care Dumnezeu o acordă creației, din care rezultă pedeapsa pentru ignorare în trei patru generați consecutive și binecuvântarea în mii de generații pentru respect. Creația, special ființa umană, a fost lucrarea unică în care Dumnezeu a așezat rațiune pentru comunicare și reprezentare. Când creația creează „divinitate” în mod cert nivelul de intelect al acestei realizări este unul inferior celui ce creează. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu preferă ca El să nu fie reprezentat prin forme. Orice obiect de acest gen reduce nivelul Său de excelență.

Diavolul, emblema răzvrătirii, conștient fiind de realitatea din care s-a desprins, încearcă să construiască copii ale structurii create de Dumnezeu în lumea spirituală, sperând într-un final fericit. Nici un obiect, persoană, care se dorește a fi un intermediar între om și Dumnezeu nu este acceptat de Dumnezeu. Dumnezeu dorește ca relația Lui cu omul să fie directă. „Astfel, deci, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său… să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite şi curățite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evrei 10:19,20,22).  Orice intermediar își cere prețul lui. Datorită acestui aspect unele creații de genul, au în spatele lor puteri supranaturale. Cu siguranță există creații de sorginte idolatră care pot face minuni. Revelația lui Ioan ne explică asta. „I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâți toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” (Apocalipsa 13:15).  

Pot fi operele de artă icoane? Atât timp cât ele nu devin obiecte de cult, nu sunt icoane. Este crucea sau semnul crucii un chip cioplit? Da, pentru că oamenii aduc crucii mai multă cinste decât lui Isus, divinizând semnul sau simbolul, și este o tentă de asemănare a lucrurilor spirituale.

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24).  


«
»

Top