O toamnă cu muncă pentru a culege roade!

„Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!” (Proverbe 20:4)

Fiecare anotimp aduce cu sine perspective sau concluzii. Uneori orizonturile par a fi limitate, alteori infinitul pare a fi realitatea pe care doar încercăm să o străpungem, fără a putea definii exact ce poate ascunde această valoare fără definiție în limite în sine.

Urmând un ciclu natural al vieții terestre, realizăm fără surprindere și uneori fără tremur că am așteptat și a venit un timp caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, cu însemnate precipitaţii şi un colorit ceva mai melancolic dat de veştejirea vegetaţiei. Că de fapt, în lumea definită de timp și spațiu, există repere pe care le numim început sau sfârșit. Și că ele, reperele, se perpetuează repetabil în ansamblul lor definind astfel evoluţia unui anumit proces. În fiecare astfel de ciclu există ceva ce îmbujorează obrajii celui ce a semănat la vremea semănatului: roadele. Culegem ce semănăm! „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”(Galateni 6:7)

Vă invit să începem o analiză retrospectivă a muncii noastre proprii. Atelierul de lucru în care fiecare suntem așezați ne va spune despre eficiența eforturilor pe care le-am depus. Evaluarea nu constă în calitatea și cantitatea roadelor pe care alții le culeg, ci în valoarea coșului pe care fiecare personal îl încarcă cu împlinirile muncii depuse. Eficiența echipei este dată de participarea în muncă a fiecăruia, și, chiar dacă echipa culege roade, fiecare la un moment, în care face uz de onestitate, ar trebuii să realizeze dacă asta se datorează și muncii individuale. Plusurile sau minusurile evaluate pot definii munca ta! Sau pot deschide perspective pentru un nou ciclu al muncii, care începe cu semănatul. Agricultorul știe că pentru a avea pâine în noul an, trebuie toamna să semene grâul, că iarna aduce o cu sine o luptă pentru supraviețuire, primăvara o descătușare și o declanșare a creșterii, vara arșița care produce coacere, iar mai apoi, culegerea roadelor. Munca în sine presupune efort, culesul împlinire și bucurie.

Iată o privire a unei evoluții în munca spirituală:

          „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”(Efeseni 3:20,21)   „să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa.” (1 Tesaloniceni 2:12)

Perspectiva gândirii sau a conceptelor cultivate. Nu mă comport ca să fiu ci mă comport pentru că sunt! Înainte de a face trebuie să fii! Calitatea slujiri este dată de statului deținut de lucrător. Un medic nu poate profesa ca muzician, nici un tâmplar ca electrician, dacă nu au calificarea și siguranța intervenției. Altminteri, dezastru poate fi produs. Fiecare are o înzestrare cultivată prin asimilare de cunoștințe și calități. Calitățile pot fi moștenește uneori nativ alteori ele fiind un dar special de la Dumnezeu. Părul face pere pentru că este păr, iar dacă soiul este special, este posibil să fie în urma unei altoiri. Selectivitatea bazelor este imperativ necesară: pe ce așezi ca să fii?

„Căci noi Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi Sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.”(1 Corinteni 3:9)   „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi Suntem ai Domnului.” (Romani 14:8)

Perspectiva practică. Catargele corăbiilor cu vele erau luate din copacii care creșteau pe munte, într-o zonă pietroasă, cu expunere la intemperii. Rezistența și dimensiunea era elementele principale în selectivitatea lor în acest scop. Practic, catargul este dispus la rupere, din cauza forței vântului. Dar cu toate astea, el trebuie să reziste, atât timp cât corabia este pe mare. Chemarea la slujire nu este o chemare la confort, chiar dacă în anumite momente suntem binecuvântați cu liniște. Munca și solicitarea fac parte din și domină slujirea. Chiar dacă sunt valuri, chiar dacă vin vânturi, de la catarg se dă stabilitatea și direcția corăbiei. La ancorare nu se spune că catargul a ajuns la mal ci corabia. Dar munca individuală a catargului, împreună cu cea a celor ce l-au mânuit, etc., scot corabia la mal. Acesta este rodul muncii unui catarg, în sine. Aceasta este o definiție a menirii, a implicării.

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.”(Psalmi 1:1-3) … chiar dacă…

Descrierea procesului de a ajunge la rod în acest articol este minusculă. Ea implică mult mai multe aspecte. Sperăm să fie o provocare pentru cel ce v-a semăna, sau o concluzie pentru cel care deja strânge roade. Dumnezeu să deschidă perspective pentru fiecare!

Dar una peste alta, vă mulțumim că ne urmăriți! Apreciem dorința dumneavoastră de fii cu noi, și vă dorim întotdeauna un timp binecuvântat împreună cu Biserica Betel! Apreciem prezența dumneavoastră fizică în sanctuar, la timpul de părtășie și închinare al bisericii! Vă așteptăm de fiecare dată! Sperăm ca transmisia on-line să vă fie cel mai de folos atunci când sunteți bolnavi, imobilizați din cauza circumstanțelor nedorite și nu vă puteți desprinde de casă sau departe de noi. În rest, vă așteptăm să fim fizic împreună! Biserica trebuie să fie reală nu virtuală!

Iată câte elemente ale slujirii în luna Octombrie 2015:


«
»

Top