„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2 Petru 3:9).  

O bătrânică rămasă singură, se pricopsi pe balustrada din fața casei cu o pereche de porumbei, pe care îi hrănea zilnic. Ei veneau în fiecare zi, ascultau cântecele femei, mâncau din fărâmiturile ei, stăteau și se gudurau pe balustrada ei, devenind astfel prieteni. Când a trecut perioada caldă a anului și a venit iarna cu gerul ei, bătrânica, care își iubea prietenii le-a lăsat ușa deschisă, să intre în casă. Însă porumbeii, au ciugulit din fărâmituri, s-au așezat pe balustradă, apoi și-au pus cioculețele în pene, privind cu ochii lor negrii dincolo de ușă, lăsând impresia neîncrederii, preferând frigul și vântul de afară. Așa facem și noi cu Dumnezeu: venim zilnic să mâncăm de la El, dar tot mai zburăm în lume. Câteodată „frigul” ne strânge la geamul Său. Știm că înăuntru e cald și bine, dar încă nu avem încredere deplină în El și preferăm frigul acestei lumi. Îl doare suferința noastră dar nu vrea să ne forțeze. El are multă răbdare și încă mai așteaptă. Poate ne hotărâm! Iubirea se măsoară prin răbdare.

Răbdarea lui Dumnezeu este o „concesie intenționată cu privire la timp și spațiu”, spunea Barth. Ea este o ocazie de pocăință. „Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2:4). Îngăduința lui Dumnezeu este un armistițiu cu păcătosul care a așteptat revelația și răscumpărarea finală a lui Hristos. „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți.” (Faptele Apostolilor 17:30-31). „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în așa fel în cât, să fie neprihănit, şi totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Romani 3:25-26).

Răbdarea biblică este puterea dată de Dumnezeu pentru a rezista în fața opoziției sau reprimării. Ea nu este o stare de pasivitate. O astfel de răbdare are însuși Dumnezeu, față de oamenii care sunt păcătoși. „Din pricina Numelui Meu, sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc față de tine, ca să nu te nimicesc.” (Isaia 48:9). „Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc.” (Osea 11:9). „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire.” (Romani 9:22). Luarea deciziei de a ne păstra cumpătul este o abilitate învățată de la Dumnezeu, și o dovadă dată de înțelepciune. Asta nu înseamnă că omul răbdător este „moale”. Ci omul răbdător este omul care continuă să slujească, să iubească, să își onoreze chemarea în ciuda inconvenientelor. „Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți.” (1 Tesaloniceni 5:14).

Răbdarea pe care trebuie să o aibă creștinul trebuie să fie asemănătoare cu descrierea rezistenței lucrurilor în fața coroziunii. În fața necazurilor, a încercărilor specifice timpurilor pe care le trăim, răbdarea înseamnă persuasiune nu retragere sau pasivitate. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:3-4). Pentru creștin sursa răbdării este Dumnezeu. „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!” (2 Tesaloniceni 3:5). Cine va răbda până la sfârșit, prin răbdarea lui își va câștiga sufletul. „Veți fi urâți de toți pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.” (Marcu 13:13).  

„Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19). 

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apocalipsa 3:10-11).  

« Cultivă conceptul de utilitate!
Cerul – o perspectivă deschisă »