Ziua Cincizecimii pentru evrei a reprezentat o sărbătoare anuală încărcată cu ritual și fast (Numeri 28:26 -31), la care participau oamenii veniți din toate împrejurările Israelului (Faptele Apostolilor 2:7-11), zi în care se aduceau roadele și se legănau înaintea lui Dumnezeu snopii. Dar în ziua când ucenicii erau toți împreună, așteptând împlinirea unei făgăduințe rostite cu doar zece zile înainte, de chiar Domnul Isus, pe muntele Măslinilor, sărbătoarea aceasta avea să capete o nouă însemnătate: era ziua când Duhul Sfânt, într-un mod cu totul special avea să se coboare peste adunarea celor de la Ierusalim, marcând o nouă formă de manifestare a activității Duhului Sfânt în om.

1. Prima caracteristică era prezența palpabilă a lui Dumnezeu. „Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” (Faptele Apostolilor 2:2). Biblia vorbește despre prezența divinității manifestată în forma unui vâjâit în Vechiul Testament:

(a) Ezechiel, Capitolul 1, când acel ansamblu care reprezenta prezența lui Dumnezeu văzut de profet la pârâul Chebar se deplasa, se auzea un vuiet.

(b) Când profetul Ezechiel a fost dus în valea plină de oase, unde a început să profețească. El consemnează foarte clar: „Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe când prooroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele! M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.”(Ezechiel 37:7).

(c) Când David,  plin de încredere în Dumnezeu ascultă instrucțiunile de luptă venite de la Dumnezeu, semnul  prezenței Sale era un vuiet de pași. „Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea Filistenilor.” (2 Samuel 5:24)

Prezența vuietului nu era o formă de vânt necontrolat sau poate chiar controlat, chiar dacă era perceput ca o manifestare a mișcării aerului: era prezența divină care voia să se facă perceput.

2. Identificarea celor care erau în așteptarea făgăduinței.

       „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” (Faptele Apostolilor 2:3)

Întrebarea generată este de ce limbile nu au fost împărțite pe toți din Ierusalim? Care era motivația pentru care doar cei care „erau împreună în același loc”, adică ucenicii, au fost marcați cu limba de foc? Răspunsurile sunt simple:

– Ei erau persoanele care așteptau făgăduința.

       „Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” (Faptele Apostolilor 1:12-14).

– Ei credeau în spusele lui Hristos.

– Ei au cunoscut pe mântuitorul. (Faptele Apostolilor 1:21-26)

Coborârea Duhului Sfânt peste și într-un credincios, se face în urma recunoașterii: Dumnezeu este cel care recunoaște întâi pe credincios ca fiind dornic pentru implicare în lucrare, iar într-o altă ordine de idei, este vizibil printre oameni că are o anume dedicare  și pasiune pentru slujire. El cunoaște pe Isus, adică are o reală întâlnire cu El, apoi așteaptă făgăduința. Un astfel de om este chemat să cunoască umplerea cu Duhul Sfânt.

3. Manifestarea celor ce au fost umpluți. Aici apare de fapt elementul supranatural: Dumnezeu folosește pe cel umplut de Duhul Sfânt, echipându-l cu daruri specifice, în scopul extinderii Împărăției Sale. (Chiar dacă aici este vorba de semnul inițial al Botezului cu Duhul Sfânt, adică vorbirea în alte limbi, este evident că imediat descoperim daruri, ca cel a lui Petru care se ridică și vorbește cu înțelepciune despre manifestarea și împlinirea scripturii).

       „Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care Sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.  Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu Sunt Galileeni?  Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,  Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 2:4-11)

Luca consemnează: „Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care Sunt sub cer.” Deci manifestarea aceasta era în fața tuturor națiunilor existente. Nu era o delimitare socială a oamenilor.

Un alt aspect este elementul comunicării inteligente: Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?… îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Deci Dumnezeu folosește forma de comunicare „prin Duhul” pentru toate națiunile, într-un mod rațional: pentru a cunoaște lucrurile legate de Dumnezeu care pot fi socotite minunate.

Desigur este important de punctat și elementul timp: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce Sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Faptele Apostolilor 2:39)  Aici vorbim de distanța atât geografică cât și temporală. De fapt făgăduința nu este doar pentru o națiune, sau pentru o generație sau două: pentru toții, oricâți ar fii!

Concluzionând foarte pe scurt, după această analiză non-exhaustivă, subliniem: Duhul Sfânt se coboară în mod palpabil, distinctiv și într-o formă de înaltă ținută rațională. Chiar dacă nu înțelegem pe deplin, și nici nu vom înțelege în condiția umană, forma de manifestare a Duhului include înțelepciunea divină, intersectată cu ființa umană disponibilă pentru slujire, cu scopul clar: împărăția lui Dumnezeu trebuie promovată!

Vreau să te las să reflectezi asupra unei valențe ale slujirii: Ești într-adevăr plin de Duh? Fi plin de Duh! Cere de la Dumnezeu Duhul Sfânt, ți dacă scopul tău, cu care îl ceri,  este inclus în Voia Lui, îl vei primii!

« „Scoală-te, deci, şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.” (1 Cronici 22:16)
Te așteptăm la Cina Domnului! »