Cerul – o perspectivă deschisă

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și putini sunt cei ce o află.” (Matei 7:13-14). 

Un copil intră într-o cofetărie și ceru un pahar cu apă. Vânzătoarea îl refuză. „Îmi puteți spune cât costă prăjitura asta cu ciocolată?” întrebă copilul. „2 lei” răspunde femeia plictisită. „Dar o prăjitură simplă?” „1,5 lei” țipă ea la copil. „Bine, aduceți-mi o prăjitură simplă.” Ea îi aduce prăjitura și i-o trântește pe masă. Copilul plătește la casă, apoi mănâncă prăjitura liniștit. Când vânzătoarea se duce să debaraseze, îi dau lacrimile. Copilul îi lăsase bacșiș 0,5 lei. Avusese bani suficienți, dar se mulțumise cu o prăjitură simplă. Viața frumoasă nu constă în a avea tot ce este mai bun, mai frumos, ci în a trăi frumos față de semeni. A fi bun cu ei, de fapt, trăiești frumos față de tine. Și, vei fi și tu și ceilalți fericiți! Așa ne-a învățat Hristos! În acest mod el a deschis drumul spre o Împărăție care nu este din această lume, ea fiind cerul spre care toți creștinii ne avântăm.

Când apostolul Toma, interesat de ceea ce tocmai le spusese Isus a întrebat despre locul unde avea să plece Domnul, El a răspuns: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). De fapt pentru a se ajunge în cer trebuie neapărat ca cel care pornește spre cer să descopere drumul. Cel care a trasat drumul este chiar Isus. Viața lui, compusă de evenimente normale în ceea ce privește persoana fizică, caracterul lui, care era special, evident prin formele în care se manifesta ca și comportament, și puterea lui, care arăta că identitatea lui este amprenta divinității în persoana umană, a evidențiat că Isus este Fiul lui Dumnezeu, umplut de Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, calea pentru a se ajunge în cer este de a ne face asemenea lui Isus. „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (Romani 8:14-17). 

Intrarea în împărăție este reprezentată de o poartă strâmtă, precedată de o cale îngustă. Dimensiunile sugerează limitarea și exactitatea de mișcare. O exemplificarea acestei căi strâmte poate fi anii studenției. Pentru a obține specializarea pe un anumit domeniu, este necesar ca un tânăr să renunțe la multe din libertățile oferite de anii tinereții, asumându-și școala și munca de învățare, care îl consumă. Pe măsură ce anii de școală sunt parcurși, urmează examenele finale, care cer un și mai mare volum de muncă, pentru că „poarta strâmtă” cere exactitate pentru a fi trecută. Doar după ce se trece poarta, studentul este licențiat, însă aici apare cu alte valori care îl caracterizează, într-o lume cu provocări despre care a învățat doar, care acum trebuie să le folosească cu profesionalism. Așa este și creștinul. Pentru a ajunge să trecem de poarta strâmtă, care duce în cer, trebuie să renunțăm la tot ce ne împiedică să mergem pe calea îngustă. Însă trebuie să fim atenți să nu îngustăm prea mult calea, ca să nu mai putem merge nici noi pe ea, dar nici să nu o lărgim, ca să nu mai corespundă cu poarta. „Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înțelept: pentru ce să te pierzi singur? Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?” (Eclesiastul 7:16-17). 

Punctul țintă a călătoriei pe calea îngustă este dincolo de poarta strâmtă. Abandonul la un anumit punct pe cale nu reprezintă destinația. Locul în care Isus a ajuns este specificat: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri.” (Evrei 8:1). Isus s-a rugat astfel: „Tată, vreau ca acolo unde Sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” (Ioan 17:24). Pe unde ești cu pocăința? Uneori aste dificil să decizi să mergi înainte, pentru că provocările sunt mari, privind calea de alături de unde se aud glasuri vesele ale mulțimii. Dojeneala slujitorilor nu este o soluție ci propria ta determinare. Privește perspectiva deschisă a cerului prin poarta deschisă de Hristos, și nu te da bătut! Luptă-te nu pentru imagine sau confort ci pentru propria ta mântuire! Laurii sunt la finalul alergării. „Omul care se abate de la calea înțelepciunii, se va odihni în adunarea celor morți.” (Proverbe 21:16) 

„Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă.” (Proverbe 23:19) 


«
»

Top