Când un om dorește să cinstească pe cineva drag, special dacă este femeie, îi cumpără flori. Gestul în sine reprezintă apreciere. Ele însoțesc întotdeauna o emoție. Primirea sau oferirea lor este un gest simplu dar încărcat de semnificații. Culoarea, parfumul, forma, îmbogățesc valoarea simbolică a unui moment important sau a unui cadou special, care transmite iubire, prietenie, recunoștință, afecțiune. În multe locuri din Scriptură găsim florile așezate în locuri speciale. Chiar dacă aici nu vom vorbi despre închinare, voi încerca să transmit ideea că trebuie să ne cinstim respectându-ne unii pe alții. Dat fiind și faptul că ne apropiem de primăvară, când natura va izbucni la viață, și cu siguranță oamenii vor folosii diferite prilejuri să-și ofere flori și atenții, voi asemăna azi sentimentele pe care le putem transmite celor dragi cu flori speciale.
Migdalul este unul din copaci care se trezește după iarnă foarte devreme. Florile lui albe-rozalii, desfăcute pe ramuri din mugurii proaspăt plesniți, vorbesc despre un proces declanșat, care numai are revers, folosit simbolic de evrei în angajamente. Când Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă sfeșnicul indicațiile au fost ca ornamentele să fie în chip de floare de migdal (conf. Exodul 25:34). Probabil că Dumnezeu voia să amintească evreilor că lumina pe care El a început să le-o dea, va continua să vină în mod constant și de neoprit. „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.” (original: o ramură de migdal înmugurită). Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:11-12). Eclesiastul aseamănă vârsta înaintată, perii albi, cu floarea de migdal (conf. Eclesiastul 12:5). Concluzionând migdalul ne învață că florile pe care le oferim trebuie să arate constantă în sentimentele pe care le nutrim, și că ele trebuie să rămână tot așa de frumoase chiar și la vârsta perilor albi.
Crinul este o altă floare specială despre care Scriptura spune că a fost luată ca model la construirea templului. Stâlpii erau ornați cu lucrături în formă de crini. „Coperişurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi.” (1 Împăraţi 7:19). De asemenea modelul crinului îl găsim pe marea din aramă: „marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului.” (1 Împăraţi 7:26). Despre crin se spune că era floarea ornamentală preferată în grădinile regale. Este una din florile pe care Isus a menționat-o în cuvântarea de pe munte subliniind pe lângă încrederea în Dumnezeu și excelența în aspect. „Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;” (Matei 6:28). Când oferim crini, pe lângă faptul că-i alegem pentru splendoarea lor, să punctăm semnificația că îi așezăm în brațele unei persoane pe care o prețuim cu o valoare regală, că o susținem precum stâlpii din pridvorul templului, și chiar dacă uneori este nevoie de curățire, lucrurile mărturisite vor fi lăsate în marea care curăță, care vor rămâne întotdeauna în ascuns, imaginea pe care o vom păstra este una specială ca a crinului.
O altă floare frumoasă este trandafirul. În Cântarea Cântărilor 2:1 este descris locul unde Biblia îl localizează: „Eu Sunt un trandafir din Saron, un crin din văi.” Saronul, era locul bogat în vegetație unde Șitrai păștea turmele lui David. Isaia vorbește despre un timp în care a fost un pustiu, ca mai apoi să afirme: „Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.” (Isaia 35:1-3). Omul este frumos pentru că Dumnezeu ia dat frumusețe! Trandafirul are un miros specific, pe lângă frumusețea și spinii lui. Când vrei să miroși un trandafir, trebuie să ai grijă cum îl prinzi. Nu oricine poate să simtă mirosul lui decât cel care știe cum să se ferească de țepii lui, iar dacă ești apreciat ca trandafir, pe lângă toate acestea învață să răspândești un miros plăcut! „În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării.” (2 Corinteni 2:15).
Măslinul este un pom care desigur și el înflorește dar care este apreciat nu pentru flori, ci pentru fructele lui, bogate în ulei. Dar nu poate aduce rod fără flori. Are o putere de regenerare uimitoare. Când generalul Titus a cucerit Ierusalimul, a folosit toate lemnele pe care le-a găsit pentru a da foc la cetate și Templu și pentru a crucifica pe oponenți, tăind astfel toți măslinii din grădinile din preajma Ierusalimului. Însă chiar grădina unde a plâns Isus s-a refăcut datorită puterii de regenerare a acestei specii de pom. De apreciat la măslin este și faptul că se spune despre el că dacă temperatura nu scade sub 7 grade, el rămâne mereu productiv, înflorind și rodind continuu. Când cineva vrea să ofere dragoste cuiva, să se inspire de la măslin: uleiul lui este hrană și leac, dacă este agresat el se regenerează din nou și din nou pentru a rodi, iar dacă este tratat cu căldură el nu se oprește din a oferii niciodată.
Învață să oferi celor pe care-i iubești: de la migdal – determinare și voință, de la crin – excelență, susținere, confidențialitate, de la trandafir – altruism, iar de la măslin – leac, capacitate de regenerare și continuitate.
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:4-8).