„Mulțămiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18).
Fericirea și împlinirea sufletească se materializează prin atitudinea de mulțumire. Mulțumirea se uită la ce are, în timp ce nemulțumirea se uită la ce are vecinul. Sunt oameni care Îl critică pe Dumnezeu pentru că a pus spini pe tulpina trandafirilor; alții Îi mulțumesc că a pus trandafiri pe tulpinile cu spini. „Dacă i-am mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem.” (Richard Wurmbrand). După ce a văzut adâncul mării, imaginea înfiorătoare a unei guri deschise plină de dinți care conducea spre un stomac flămând dar și puterea nemărginită a Domnului care l-a scos de acolo, prorocul Iona exclamă: „Eu însă Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire, voi împlini juruințele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.” (Iona 2:9). Tu ai un motiv să mulțumești Domnului?
Cine e modest în dorințe e bogat în mulțumire. Un critic niciodată nu va fi mulțumitor. Desigur, critica constructivă nu privește pe altcineva ci propria persoană. Când cineva este nemulțumit de propriile realizări, de fapt se încurajează la muncă, dar când cineva se compară cu altcineva devine un concurent într-o competiție. Pentru un creștin obiectivul principal al nemulțumirii trebuie să fie forma în care răspunde la dragostea lui Dumnezeu pentru el. Când cineva realizează constanta cu care Dumnezeu ne surprinde zilnic inclusiv atitudinea din care pornește exprimarea este o stare de mulțumire. „Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos, și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui.” (2 Corinteni 2:14). „Ce să facă Dumnezeu cu mulțumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulțumire?” (Sfântul Ioan de Kronstadt). Fiți plini de excelență în mulțumire!
Cea mai mare realizare a unui muritor este obținerea garanției vieții veșnice prin credința în Isus Hristos. „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat.” (Tit 2:11). „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:9). „Să știți, deci, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor, și o vor asculta.” (Faptele Apostolilor 28:28). „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o?” (Evrei 2:2). În Hristos, Dumnezeu a concentrat toată dragostea Sa, la trimițând-L ca Jertfă substituitoare pentru noi, ca mai apoi prin credința în El să obținem cel mai de preț dar, viața veșnică, pentru care suntem datori să-I mulțumim! „Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9:15).
Dumnezeu a rânduit pentru creștini locul unde să își găsească rolul: biserica, care este trupul lui Hristos. Fiecare persoană care face parte din biserică este un rod al lui Hristos, trecut prin același proces de mântuire. „Noi însă, frați prea iubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului.” (2 Tesaloniceni 2:13). „Trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voastră merge mereu crescând, și dragostea fiecăruia din voi toți față de ceilalți se mărește tot mai mult.” (2 Tesaloniceni 1:3). Mulțumiți Domnului pentru toți frații noștri în Hristos!
„Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.” (Coloseni 3: 16-17).