Fiți concentrați la esență! Hristos a înviat!

Există atât de multe lucruri spuse despre moartea Mântuitorului și răstignirea Lui. Mulți oameni încearcă, cu idei câteodată năstrușnice, să iasă în evidență, punând reflectorul pe lucruri secundare, ignorând esențialul: Hristos a murit și a înviat pentru mântuirea umanității!
„Cercetătorul Simcha Jacobovici (Sursa: Daily Mail) susține că a găsit doua cuie folosite la crucificarea lui Isus, într-un mormânt vechi de 2000 de ani, care ar fi aparținut preotului Caiaphas, cel care a participat la judecarea lui Hristos.
Se pare că rămășitele au fost inițial găsite în 1990 în mormântul preotului Caiaphas. La puțin timp după găsirea lor, cuiele ar fi dispărut într-un mod misterios, fiind găsite abia acum. Simcha susține că ar fi dat de urma lor în laboratorul unui antropolog din Tel Aviv.
Potrivit Noului Testament, Caiaphas a fost cel care a pus la cale procesul și execuția lui Isus. Tocmai de aceea cercetătorul crede că rămășitele găsite în mormântul preotului ar fi fost folosite la răstignire.
Există însă experți care îl contrazic, spunând că documentaristul nu vrea decât să-și facă publicitate. De-a lungul timpului au apărut zeci de artefacte, inclusiv alte cuie, care ar fi avut legătura cu crucificarea lui Isus. Unele dintre ele sunt considerate și astăzi sfinte.
„E drept că nu sunt 100% sigur că aceste cuie au fost folosite la răstignire. Însă dacă analizăm cu atenție contextul istoric și arheologic, totul pare să ducă la concluzia la care eu am ajuns. Cum Caiaphas apare menționat numai în legătură cu răstignirea lui Isus, e simplu. Cuiele au fost folosite pentru crucificare”, a declarat documentaristul.”
De ce să fim cu ochii la esențial? Să luăm în discuție elementul „cuie”.
1. Valoarea cuielor s-a pierdut când mântuitorul a fost scos din ele.
La construirea templului din vremea împăratului Solomon Biblia afirmă că anumite îmbinări au fost făcute cu ajutorul unor cuie construite din aur. „Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli.” (2 Cronici 3:9), aproximativ 570 grame de aur. „A pregătit şi fier din belşug pentru cuiele de la aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atât de multă încît nu puteau s-o numere” (1 Cronici 22:3). Și cu toate acestea nimeni nu mai vorbește despre aceste cuie. Posibil ca ele să fie deja de mult bijuterii sau orice altceva. Sau poate chiar cuie.
Pe de altă parte este posibil să avem de a face cu o practică romană de tortură, în care elementele folosite la răstignire, în cazul nostru cuiele să fie reutilizate pentru mai mulți condamnați. Nu știm cu siguranță adevărul. Probabil cuiele cu care a fost țintuit Mântuitorul nu mai există. Însă știm că El nu a putut fi ținut de cuie decât atât cât a fost necesar să fim mântuiți! Cuiele au avut valoarea lor și sunt perisabile! Însă Jertfa ce a fost atârnată în ele continuă să existe vie!
2. Scopul cuielor a fost țintuirea nu eliberarea.
Nu știm cât de conștienți au fost cei care au decis sacrificarea lui Isus. Însă știm foarte exact că planul lui Dumnezeu era acesta. Unii oameni consideră că înțelepciunea le este dată nativ sau prin propriile eforturi de educare. Solomon afirmă că „Cuvintele înţelepţilor Sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, Sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.” (Eclesiastul 12:11) De data aceasta, înțelepciunea înțelepților a fost umbrită de Înțelepciunea Înțeleptului care a inspirat folosirea cuielor! „Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!” şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.” spune Isaia (Isaia 41:7)
Scopul folosirii cuielor, printre alte elemente a fost să se pună capăt unui proces care era scăpat de sub controlul liderilor de atunci. Țintuirea pe cruce nu însemna sanctificare, ci blestem pentru cel atârnat pe ea. „Trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 21:23) Însă „blestematul” nu era el problema, ci noi! El a luat blestemul nostru, l-a dus la Calvar, l-a lăsat pe lemn și ne-a eliberat de sub incidența lui! Neputincioasele de cuie nu au putut țintuii eliberarea, nici măcar moartea nu a reușit! Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, iar celor din morminte viață dăruindu-le!
3. Pentru că ele au lăsat răni pentru eternitate.
Apostolul Toma, sincer și expus în fața istoriei, vulnerabil la critici ca de altfel toți cei care au curaj să vorbească spune: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25) Apostolul Ioan remarcă reacția lui Toma la întâlnirea cu Isus după înviere, și tot el în cartea revelației spune despre Mântuitor: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:12) Semnele torturii au rămas cu volumul dat la maxim în dimensiunea eternității să strige că Hristos este biruitorul! Totodată ele au rămas adevăratele surse de alimentare cu iubire divină, pentru orice om care crede! Cuiele au ruginit, poate s-au distrus, însă Dragostea lui Dumnezeu, marcată de semnele crucificării rămâne veșnic biruitoare și generoasă!
Hristos a înviat! Spuneți asta la toți! Unii nu vor crede, dar va venii vremea când se vor convinge! Ferice de voi dacă veți crede!
Pastor Petru Titi Aron