Eutanasia și suicidul. Respectă sanctitatea vieții!

„Să nu ucizi.” (Exodul 20:13)

Când o persoană în suferință, care știe că din cauza bolii mai are puțin de trăit, îi cere unui creștin să facă ceva pentru a o ajuta să moară, credeți că trebuie să îi împlinească această cerere? Acest lucru a primit denumirea de eutanasie care înseamnă moarte fericită. Demnitatea persoanei în cauză și mila față de cel în suferință sunt argumentele principale al acestei practici, care poate fi prin oprirea medicației, cu acordul pacientului, a aparatelor de terapie intensivă care mențin persoana în viață, etc., sau pur și simplu prin administrarea unor tratamente care conduc la moarte într-un ritm accelerat. În august 2014, ministrul sănătății, din Lituania, și mai multe țări, au declarat că eutanasierea ar putea fi necesară pentru oamenii care sunt bolnavi și nu au acces la îngrijiri paliative.

Biblia spune că nimeni nu are dreptul ca să ia viața cuiva, indiferent de circumstanțe, implicit condamnă eutanasia. „Să știți, deci, că Eu sunt Dumnezeu, și că nu este alt dumnezeu în afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.” (Deuteronomul 32:39).  Chiar dacă persoana este în suferință, suntem datori să ajutăm acea persoană pentru a trăii până la momentul în care epuizăm absolut orice soluție. Suferința este un profesor emerit. Ea lucrează desăvârșirea credinței noastre și dezvoltă răbdarea. „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.” (Iacov 1:2-4). 

Biblia spune că „Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat a pus șaua pe măgar și a plecat acasă în cetatea lui. Și-a pus casa în rânduială și s-a spânzurat. Când a murit l-au îngropat în mormântul tatălui său.” (2 Samuel 17:23). Sinuciderea este produsă în disperare și  este efectul generat de o criză teribilă, boală mentală, complexe de inferioritate, traume psihice, depresii, relațiile stricate cu persoanele dragi, pierderea cuiva drag prin deces, diagnosticarea cu o boală nemiloasă, datorii  financiare, ocultism, alcool, dependență de droguri, neîngrijirea corpului mai ales atunci când acesta are nevoie de odihnă sau tratament medical. Anual se sinucid între 800.000 și un milion de oameni, aceasta fiind a zecea cauză a mortalității la nivel mondial. Procentajul este mai mare la bărbați decât la femei, bărbații prezentând o probabilitate de sinucidere de trei până la patru ori mai mare în comparație cu femeile. 

În Atena antică, o persoană care se sinucidea, fără acordul statului nu avea parte de o înmormântare normală. Persoana respectivă era înmormântată izolat, la periferia orașului, fără niciun fel de piatră sau monument funerar. În Grecia antică și Roma, suicidul era considerat o soluție acceptabilă după o înfrângere militară, care deșii inițial a fost permis, suicidul a ajuns ulterior să fie considerat crimă împotriva statului, din cauza costurilor economice pe care le implica. Un decret penal emis de Ludovic al XIV-lea al Franței în 1670 prevedea ca corpul neînsuflețit să fie târât pe străzi, cu fața în jos, iar apoi spânzurat sau aruncat la groapa de gunoi. În plus, toate bunurile persoanei respective erau confiscate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Marea Britanie, tentativa de suicid era considerată echivalentul crimei cu premeditare și putea fi pedepsită cu spânzurătoarea. În Europa secolului al XIX-lea, nu s-a mai crezut că suicidul este provocat de păcat, ci de nebunie. Sinuciderea este vinovată înaintea Lui Dumnezeu, precum este crima, fiindcă este o atentare la suveranitatea Lui Dumnezeu, la sfințenia vieții, și la pacea celor din jur. Păcatul atentării la propria viață va despărții pe sinucigaș pentru eternitate de Dumnezeu. Doar acolo unde este vorba de neglijență neintenționată sau pierderea sănătății minții care conduce spre un astfel de deznodământ subiectul este discutabil, iar decizia de mântuire revine în totalitate lui Dumnezeu, noi ca oameni nu avem răspuns. Noi trebuie să credem în Dumnezeu când ne confruntăm cu probleme, să ascultăm de Cuvântul Lui și în El să găsim soluții, și să lăsăm problemele și îngrijorările vieții noastre în mâna Lui. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3). 


«
»

Top