Dovezile învierii noastre în Hristos, în viața de credincios

Ioan 20:1 „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”
Dragii mei, cele mai reprezentative ilustrate referitoare la mărețul eveniment al Învierii lui Isus sunt cele în care apare o peșteră, lângă ea o piatră răsturnată care pare a fi fost pusă la gura unei grote goale, și funcție de interpreți: îngeri, lumini, cruci, etc. Dau credit unei astfel de imagini, pentru că realitatea a fost așa: când a înviat Isus, mormântul a fost eliberat de blocajul acelei pietre plasate și sigilate la intrarea în mormânt.
Una din marile întrebări care mă frământă este: oare învierea noastră spirituală s-a produs? Pavel a scris: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20) Mormântul deschis lăsat să se vadă că este gol și piatra prăvălită, sunt grăitoare că Isus a înviat! Care sunt dovezile învierii noastre spirituale? Care pietre ar fi trebuit prăvălite ca noi să ieșim din starea de moarte spirituală? Aceste pietre ar trebui să fi fost rostogolite prin regenerarea noastră într-o nouă făptură, prin actul credinței în Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt și a Cuvântului.
Biblia vorbește de o gamă largă de pietre, în dimensiuni și forme diferite. Desigur nu voi menționa în acest articol toate formele folosite datorită faptului că doresc să mă limitez ca și cantitate de informație.
Prima formă pe care o menționez sunt pietrele folosite ca arme. „Şi-a luat toiagul în mână, (David) şi-a ales din pârâu cinci pietre netede, şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva Filisteanului (Goliat).” (1 Samuel 17:40) „Dacă-l loveşte cu o piatră pe care o ţine în mână, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea.” (Numeri 35:17) Desigur, atunci când suntem în ipostaza de a ne face dreptate, tot ce putem arunca asupra celui pe care-l considerăm dușman, vorbe, acuze, etc. pot fi considerate arme de luptă. Ori armele de luptă au menirea să ucidă! La ușa lui Isus a fost o piatră mare, care atunci când Isus a înviat a fost „prăvălită”. Uneori armele capătă dimensiuni mari, care nu pot fi date la o parte decât cu ajutorul divinității. Dovada învierii noastre este că pietrele folosite ca arme, pe care le-am așezat la ușa propriului mormânt  au fost „prăvălte” în praf!
O a doua formă este cea a măsurătorilor. „ Să aveţi cumpene drepte, greutăţi (aici este vorba de pietre care erau folosite ca și greutăți) drepte, efe drepte, şi hine drepte. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului.” (Leviticul 19:36) „Cântărirea” dreaptă este o dovadă a învierii noastre. Nedreptățirea semenilor este o dovadă că încă piatra care măsoară drept ne blochează în mormânt. Când putem să ne „așezăm” pe dreptate ca pe o bază, ca îngerul pe piatră, atunci putem spune că am înviat!
O altă formă sunt amintirile, tradițiile, care ne țin în forme create de noi. „Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan.” (Iosua 4:20) ca o amintire pentru copii evreilor. Noi nu vrem să trăim din amintiri sau forme, noi vrem să avem altare pline de viață, care să arate faptul că noi suntem vii pentru Hristos!
O ultimă formă pe care o menționez sunt pietrele folosite ca și blocaje. Fântânile de apă erau blocate cu pietre pentru a fi protejate, „S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.” (Geneza 29:2) Când din noi nu ies resurse care să țină în viață și pe alții, suntem morți! De asemenea și mormintele în care erau depuși defuncții înainte de a fi puși în osuare: „şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat.” (Matei 27:60) Când ne descompunem ca și persoane, atunci este evident că blocajul există. Piatra despărțitoare de semeni, de locul slujirii, de dimensiunea vieții încă blochează mormântul în care zăcem.
De aceste sărbători sfinte, doresc din suflet să arătăm că Hristos cel Înviat a remodelat caracterul nostru de creștin redimensionând forma existenței noastre! Este foarte greu într-un context al individualizării produs de această criză medicală prin infestarea în masă a populației lumii cu coronavirus să reușim să spargem carapacea izolării! Dar nu este imposibil. Dragostea de semeni manifestată prin vorbe ziditoare și rugăciuni, corectitudinea noastră implementată în relații și respectarea celorlalți, eliberarea de forme care au făcut din noi roboți programați să sărbătorim într-un anume fel sărbătorile după o tipologie creată în istorie, folosirea resurselor noastre eliberându-ne de blocaje pentru nevoiași, ne sunt dovezi grăitoare că suntem vi și Hristos trăiește în noi!
Lăsați să se vadă că este adevărat că a Înviat!


«

Top