Cum decide Dumnezeu cine va ajunge în iad sau rai?

„Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viața veșnică.” (Ioan 6:47).

Marea întrebare care frământă mințile oamenilor este ce se va întâmpla cu noi, după actul decesului. Este evident că există o desprindere dintre fizic și spiritual. Corpurile fără viață sunt tot aceleași ca înainte, însă diferența o face faptul că lipsește factorul energie, pe care noi îl numim sugestiv viață. Însă biblic vorbim de duh de viață și suflet. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” (Matei 10:28). Există o destinație pentru suflet? Care ar fi procedura prin care am putea clarifica destinația noastră, sau modul în care vom continua în dimensiunea necunoscută pe care sufletul o va explora după moarte?

Biblia vorbește despre locuri unde oamenii pot ajunge. În Vechiul Testament întâlnim termenul Șeol, în ebraică, care înseamnă Locuința Morților. „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților (Șeol), nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmi 16:10), care e diferit de mormânt. Corespondentul acestuia în Nou Testament este Hades, în greacă. „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor (Hades) nu o vor birui.” (Matei 16:18). Scriptura spune că aici poate fi Iadul, în limbajul popular, care este descris ca fiind „cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor” (Matei 13:50), sau focul ghenei. „Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele nu moare şi focul nu se stinge.” (Marcu 9:47-48). Aici este tărâmul celor condamnați pentru eternitate, unde disperarea va fi fără sfârșit, „unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” (Matei 8:12).  

Alternativa acestui loc este Raiul lui Dumnezeu. Biblia are mai multe moduri de a denumii acest loc: odihna Domnului (Evrei 3:11), Rai (Luca 23:43), Sânul lui Avram (Luca 16:22), Casa Tatălui (Ioan 14:2), etc. Acolo parametrii vieții vor fi total diferiți de cei actuali. Trupul cu care vom intra nu va mai cunoaște îmbătrânirea, deteriorarea, îmbolnăvirea, durerea, oboseala. „Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15:53). Însă până la învierea trupului, sufletul va aștepta într-o formă perfect conștientă. Pilda bogatului și a săracului (Luca 16:19-31), clarifică conștiența celor din văpaie și a celor din sânul lui Avram, precum și diferențele dintre cele două destinații.

Dumnezeu a pus la dispoziția omului posibilitatea de a ajunge în locul cel mai bun. Întrebarea cea mai frecventă este de ce Dumnezeu nu a decretat ca fiecare să ajungă în Rai? Evident din Scriptură, este faptul că omul a fost creat de Dumnezeu, care nu își schimbă principiile de raport, după asemănarea Lui. Aceasta implică liberul arbitru al omului. Dreptatea lui Dumnezeu ar fi condamnabilă dacă după greșeala adamică, în care omul s-a lăsat influențat spre neascultarea care a cauzat îndoiala sau necredința și implicit moartea, ar fi intervenit și ar fi schimbat libera alegere cu predestinarea. Însă ca soluție pentru a corecta asta, a dat pe Hristos, Fiul Său, ca să moară, făcând din El nu numai un etalon al credinciosului ci mult mai mult, Calea prin care omul poate să-și repare credința în Dumnezeu, crezând în Jertfa lui Hristos, nu într-un mod forțat ci într-un mod liber și conștient. Acest aspect îl definim a fi dragoste, însă aceasta va fi întotdeauna însoțită de dreptate: dacă a avut puterea de a sacrifica ce a avut mai de valoare, va avea și puterea de a lua decizii drepte la judecata finală.

Nu te aștepta să fi tratat cu blândețe când este vorba de judecata divină. „Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18). Dumnezeu nu se roagă de nimeni să se mânuiască. El a făcut deja ceea ce în dreptatea Lui a considerat drept să facă. „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. (Faptele Apostolilor 17:30). „De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.” (1 Petru 1:13). „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:9).  


«
»

Top