„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” (1 Ioan 4:12).

Este foarte dificil de descris persoana divinității din moment ce ea reprezintă limita maximă și de neatins a închipuirii. Limitele între care am putea lăsa imaginația noastră să se dezvolte ar fi cele ale Scripturii și a revelației Sale față de noi. Orice încercare de conturare a unei imagini a lui Dumnezeu este stopată de afirmația făcută de însuși Dumnezeu lui Moise: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (Exodul 33:20), apoi reluată de Isus într-o altă ordine de cuvinte: „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4:24).  

Prima formă în care am putea să-L vedem pe Dumnezeu este negreșit persoana lui Isus. Filip cere lui Isus să vadă pe Dumnezeu, iar Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” (Ioan 14:9). Însă această prezentare continuă să capete o nouă formă: „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14:10). De fapt întruparea lui Isus este luarea unei forme fizice a divinității, cu caracter temporar pentru un scop bine definit: lucrarea mântuitoare. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1). „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14). Deci o încercare corectă de desenare a lui Dumnezeu va căpăta întotdeauna valențe superioare spirituale. Negreșit o pictură sau creionaj nu va fi în măsură să cuprindă caracteristicile lui Dumnezeu.

O altă formă de a vedea pe Dumnezeu este creația. „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1:20). Infinitatea variată a formei creației vorbește despre nemărginirea lui Dumnezeu. Spațiul de necuprins, timpul de neoprit, viața care nu poate fi explicată, modul în care acestea funcționează, zugrăvesc în picturi cu nuanțe profunde pe Creatorul lor. Psalmistul cântă spunând. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vântului. Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori. Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.” (Psalmi 104:1-5). Controlul complet și permanent al naturii spun despre măreția Creatorului. Poate cineva să Îl deseneze?  

Caracterul moral a lui Dumnezeu este conturat în adevăr și dreptate. În primul aspect definim că „Dumnezeu nu poate să mintă” (Tit 1:2). Aceasta constituie garanția că, comunicarea inițiată și continuată de El conține adevăr pur. Sub nici o formă nu există șubrezenie în tot ce face și afirmă. Absolutul realității este specialitatea Lui. De aici derivă etica Sa. Legile Lui sunt drepte, își ține promisiunile și exclude corupția. Sfințenia Sa nu este o stare perfectibilă spre care tinde, ci una în care locuiește, există, definită deja. Este mediul în care creează planuri și se raportează la creație. Orice mesaj al divinității este întocmit în adevăr și dreptate. „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3).  Poate cineva să materializeze în orice formă caracterul lui Dumnezeu?

Biblia ne ajută: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.” (Exodul 20:4). Orice încercare de a da o formă limitată lui Dumnezeu este o denaturare a Lui, și asta este un păcat.  „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” (1 Ioan 4:12). Dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu caută-l în Hristos, în Scriptură, într-o viață de sfințenie și în minunile pe care le-a făcut să își arate slava pentru eternitate: natura, dar și în cele prin care ne întreține credința: schimbări de vieți, vindecări, intervenții miraculoase, etc..

„Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” (Efeseni 1:17-23).  

« „Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Fața Mea!” Și Fața Ta, Doamne, o caut!” (Psalmi 27:8).
Cum ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune? »