Legea celor 10 porunci sau Decalogul a fost dată de Dumnezeu pe muntele Sinai. Ea devine obligatorie pentru orice om, orice timp și loc. Ea a fost scrisă pe două table de piatră, unii cercetători susțin că prima tablă a conținut cele patru porunci, care ne arată obligațiile noastre pe verticală, iar a doua tablă, a conținut șase porunci și ne arată obligațiile noastre față de semenii noștri, pe orizontală. Aceste porunci au un caracter veșnic. Domnul Isus sintetizează poruncile într-un mod foarte clar: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12:30-31).  

Decalogul este format din principii enunțate pentru înfăptuirea ordinii. El exprimă dependența și logica relațională, exprimate în reguli prescrise. Decalogul țintește ordinea socială și morală, și are un înțeles dublu: unul exterior și unul interior. În aspectul său exterior, operează sub formă de restricție și constrângere. În aspectul său interior, răspunsul omului la pretenția lui Dumnezeu, exprimat în sentimentul de obligativitate, ceea ce constituie izvorul conștiinței umane. O falsă închipuire despre o libertate fără restricții este o absurditate, ca și cum ne-am imagina că trăim fără legea gravitației sau fără legile opticii și acusticii. „Mulți respectă legile, așa cum înghit medicamentele, mai mult de teamă că se osândesc când vor murii decât din dorința de a trăi pe placul Mântuitorului” spunea Sfântul Francisc.

Tablele Legii trebuiau puse și păstrate în Chivotul Mărturiei lui Dumnezeu. Moise a consemnat: „M-am întors apoi și m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.” (Deuteronomul 10:5). Chivotul a servit ca simbol al prezenței divine care să călăuzească pe poporul lui Dumnezeu. Prezența chivotului în anumite circumstanțe descrise de Scriptură este asociată cu diferite forme de manifestare supranaturală: trecerea Iordanului (Iosua 3), templul lui Dagon (1  Samuel 5), etc. Legea lui Dumnezeu trebuie pusă în inimile noastre.  „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3:16). 

Când Legea lui Dumnezeu este în noi, atunci în noi se produc schimbări. „Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.” (Evrei 8:10-11).  Legea are rolul de a sublinia voia lui Dumnezeu, care trebuie împlinită, însă nu are capacitatea de mântuire. Singurul care poate mântuii este Isus Hristos. „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească (grecește: carnea, aici și peste tot unde e „firea pământească”) o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:3-4).

Așadar, Hristos este Cel care ne mântuiește prin credința în El. Legea a fost dată pe Muntele Sinai lui Moise și a constituit un reper pentru idealul sfințirii, un obiectiv al evreilor. Hristos însă, ne-a sfințit prin mântuire, mutând sfințirea ca bază de pornire în noua dimensiune a făpturii noi, realizate la nașterea din nou, împlinirea legii (decalogului) în era creștină devenind un efect normal.

„Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?” (Romani 2:23), sau o împlinești?

« Stăpânirea de sine sau înfrânarea poftelor ca roadă a Duhului Sfânt
Porunca a doua: să păstrezi curată închinarea! »