„Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii!” (Iacov 3:13)  

Blândețea este o trăsătură care se vede în comportament mai mult decât în cuvinte. Ea înseamnă neîmpotrivire, iertare, omenie, pace sufletească, prietenie, nu jigniri, nu provocări. Blândețea nu este moștenire sau dar nativ, nu este asprime, exces sau exagerare. Ea se dezvoltă prin trăirea credinței și devine un comportament obișnuit în măsura în care credinciosul face progrese în viața spirituală. Să fii blând nu înseamnă să fii moale, să fii laș sau incapabil să-i conduci pe alții.

Despre Moise se spune că era mai blând decât orice om de pe fața pământului (Numeri 12:3), și cu toate acestea a fost un mare conducător. Blândețea lui a fost calitatea prelucrată de Dumnezeu după ce inițial a excelat prin reacții necontrolate făcându-și singur dreptate (Exodul 2:11-12). Oamenii blânzi nu sunt gălăgioși, irascibili sau agresivi. Ei au un spirit calm. Blândețea este dovada exterioară a credinței obținute prin Duhul Sfânt care lucrează în noi.

Blândețea a fost arătată în Isus într-o formă de maximă excelență. De altfel asta Îl făcea să fie într-o glorie morală de neatins, care nu poate fi văzută în nimeni altcineva. Pe lângă afirmația verbală: „Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29), El a exemplificat practic blândețea într-un mod desăvârșit înaintea lui Ana și Caiafa, înaintea lui Irod și Ponţiu Pilat, înaintea soldaților și a mulțimii, înaintea oamenilor, în fața morții pe cruce și înaintea lui Dumnezeu. Adeseori, cei care ridică tonul și sunt irascibili și autoritari, își ascund astfel nesiguranța și temerile. Blândețea în Isus a fost suma siguranței și încrederii în Tatăl, a smereniei și a neprihănirii.

Blândețea este o componentă a uniformei sufletului luptătorului ca și Hristos. „Astfel, deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12 ). Ea are o valoare nespusă în ochii Domnului care primează în fața aurului: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând şi liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3:3). Pentru obținerea blândeței trebuie făcut efort. „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândețea.” (1 Timotei 6:11). Ea trebuie să fie văzută de toți oamenii  (Tit 3:2).

„Să aveți în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus!” (Filipeni 2:5)  

« Fiți plini de Duh!
Stăpânirea de sine sau înfrânarea poftelor ca roadă a Duhului Sfânt »