Introducere.
„Tora ni se oferă de mai multe secole pe pergamente grele şi venerabile, în lungi coloane majes-tuoase şi monumentale. Ebraica, cu caracterele sale pătrate şi sculpturale ne oferă, aici, originalitatea operei lui Moise, în cinci Cărţi (Pentateuh) cuprinzând istorisiri despre Geneza lumii, despre potop, alianţa încheiată de Dumnezeu cu Abraham, Isaac şi Iacob, relatarea propriei sale vieţi şi primele sale intervenţii în Egipt, în cursul Exodului; corpul de Legi, din Levitic, revelat pe Sinai; Numerele, peripeţiile poporului evreu condus de Moise, străbătând deşertul din peninsula Arabiei; în sfârşit, Deuteronomul, ultimul discurs al lui Moise şi relatarea morţii sale la porţile Pământului Făgăduit al Canaanului.
Acest text este tradus în aproape o mie de limbi (nici o altă carte nu a atins acest record); cu toate nuanţele de traducere, el este invariabil. Din Biblie, cu cele douăzeci şi patru de cărţi canonice ale Bibliei evreieşti, cele patruzeci şi şase de cărţi canonice ale Bibliei catolice, Pentateuhul lui Moise este în acelaşi timp piatra de temelie şi pragul. El o susţine şi o organizează; nu se poate pătrunde în ea decât prin el. Îl invităm pe cititor să se reculeagă în faţa acestui text, să-1 mediteze: el nu va găsi o mai bună călăuză pentru cunoaşterea lui Moise.”[1]
Moise, descendent din seminția lui Levi (Exodul 6:16-20), născut într-o perioadă critică în timpul lui Tutmes III este ascuns până la vârsta de trei luni apoi depus de mama sa în stufărişul Nilului. El e descoperit de către o fiică a Faraonului, Bithya, care îl încredinţează lui Iochebed, şi îl adoptă (Exodul 2:1-10). Numele său, ales de Bithya, înseamnă, în ebraică Eu . „În egipteană, „Moise”, numele dat copilului de fiica lui Faraon, însemna probabil copil sau fiu. În ebraică acelaș nume înseamnă scos afară -adică scos din apă.”[2]
După o copilărie petrecută la palatul lui Faraon, în care învață tot ce poate din școala egipteană (Faptele Apostolilor 7:22), Moise nu beneficiază de poziția obținută ca persoană din casa lui Faraon. În urma uciderii unui egiptean soluția era să plece departe de zona de influență a împăratului. Ajuns în casa lui Madian își întemeiază o familie, își stabilește un mod de existență intrând într-o normalitate a vieții.
Dumnezeu rupe firul normalității în viața lui Moise printr-o revelație sub forma unui rug aprins. Chemarea lui Moise pentru a fi liderul poporului care avea să se contureze religios, cultural, social și militar este o adevărată provocare în fața căreia Moise dă semne de nesiguranță, apoi modelat de Dumnezeu prin revelație se impune ca un adevărat lider, coordonat de principii, reușind să-și ducă la îndeplinire mandatul de conducător, marele lui scop fiind eliberarea israeliților din Egipt.
Acest studiu al acestui personaj important al istoriei și Bibliei își propune să evidențieze principial, chiar dacă într-un mod destul de superficial, caracterul puternic de care a dat dovadă Moise. Pe marginea unor capitole al istoriei vieții lui vom puncta câteva elemente esențiale implementabile în caracterul slujitorilor contemporani. Vom face referire la conceptul de slujitor, procesul alegerii, importanța raportului corect la context și responsabilitate precum și la momentul transferului mandatului generației de schimb.
1. Conceptul de slujitor. Exodul 2:11-15.
Moise a debutat pe scenă cu rolul de „eliberator” cu un act care ia adus 40 de ani de fugă și umilință. Chiar dacă intenția lui în momentul uciderii egipteanului era relativ bună, el săvârșea un act de patriotism și atașament față de națiunea sa, poziția lui nu era acceptată încă de Dumnezeu. „El prezisese că poporul Lui va sta în Țara Egiptului în sclavie timp de patru sute de ani (Geneza 15:13). Prin urmare, acțiunile lui Moise au fost premature cu patru zeci de ani. … Domnul poruncește toate lucrurile după infinita lui înțelepciune.”[3] A fi slujitor a lui Dumnezeu înseamnă a reprezenta exact pe Dumnezeu, respectânt timpul, locul, modul, etc.
Unul din punctele pe care trebuie să le remarc aici este folosirea forței (v12). Forța poate căpăta diferite dimensiuni: fizică ca și la Moise, puterea de convingere, manipularea, apartenența la o familie sau o clasă socială, etc. Moise în uciderea egipteanului s-a bazat pe propriile resurse: forța fizică și aprateneța la familia lui Faraon. Numai că după această experință care are la bază resursele proprii, Moise trebuie să își ascundă „rezultatul” în nisip. „Dezgroparea” unui astfel de rezultat aduce nesiguranță. În consecință Moise decide plecarea, fuga, este semnul că capacitatea lui de a rezolva situațiile era epuizabilă. La reîntoarcerea sa, el săvârșește lucruri de o amploare mult mai mare, fără ca aceste lucruri să fie ascunse de Faraon. Dar de data asta Moise are ca bază puterea lui Dumnezeu, Yahwe, care îl susține. „Domnul se folosește de obiecte ordinare pentru a înfăptui lucruri extraordinare, pentru a se vedea limpede că puterea este de la Dumnezeu.”[4]
„Scripturile spun clar că cei care se află în poziții de autoritate, de exemplu păstorii și învățătorii, sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce fac cu acea autoritate. Standardul este foarte înalt.”[5] „Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.” (Maleahi 2:7).
Uneori dorința de a face ceva împinge la un fapt, care uneori este plătit nu numai cu prețul neliniștii interioare ci și cu efectele propagate celor din context. Exemplul lui Moise ne stă mărturie. Și asta pentru că forma slujitorului este incompletă. Înainte de a slujii trebuie bine conturat în mintea slujitorului ce înseamnă slujirea: o reprezentare al lui Dumnezeu pentru om. Slujirea este funcţia prin care slujitorul face ceea ce Hristos ar face dacă ar fi pe pământ. O slujire defectuoasă este un impediment în calea creșterii bisericii, deoarece resursele spirituale nu mai sunt distribuite după nevoile trupului.[6]
2. Procesul alegerii lui Moise. Exodul 3-4.
Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le dezvoltăm este descoperirea chemării ca slujitor într-o anumita ramură a slujirii. „Există teste de calificare pentru conducere, așa cum există teste ale calității conducerii. „Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam este expresia istorică a unui principiu etern.” Pentru cel care este investit cu autoritate spirituală, testele de validare vor veni negreșit.”[7] „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron” (Evrei 5:4).
Crearea unui context al slujirii de către Dumnezeu este un prim pas care trebuie menționat. Pe fondul problemelor legate de statutul evreilor în Egipt și la auzul „strigătelor” lor, Dumnezeu declanșează un proces de eliberare, punând pe Moise într-un rol principal. Contextul creat pentru făptuirea acestui proces în primul rând are o dimensiune spirituală care are implicații în lumea fizică. Deși marea majoriate a părerilor sunt îndreptate spre critică negativă atribuind lui Moise, pe motivul supărării lui Dumnezeu din Exod 4:13, imaginea de împotrivitor, eu cred că toată această etapă a discuțiilor a fost o școală absolvită de Moise în care și-a conturat o puternică imagine a contextului și resposabilității în care va fi pus. Din prisma cititorului este simplu să fim tranșanți față de Moise, având în vedere cunoașterea deznodământului, însă din prisma eroului terenul era o mare necunoscută, mai ales având în spate experiența fugii și ascunderii timp de 40 ani.
Prima dimensiune a contextului trebuie punctată pe marginea afirmației „Cine sunt eu…?” „E mai probabil că Moise se temea din cauza experiențelor sale anterioare din Egipt și mai ales datorită hotărârii dată de Faraon ca Moise să fie omorât. De aceea, îi venea greu să accepte această chemare.”[8] Dumnezeu redimensionează imaginea slujitorului la momentul în care întrebarea se pune corect. În raport cu chemarea și responsabilitatea valoarea unui slujitor este dată de dimensiunea parteneriatului divin. Prima față a dimensiunii contextului divin este realizarea parteneriatului real cu însuși Dumnezeu.
A doua caracteristică demnă de menționat este instrumentul prin care această afiliație poate fi evidențiată. „Moise anticipează întrebările pe care copiii lui Israel i le vor pune, gândindu-se la momentul în care avea să stea înaintea lor ca trimis al Domnului, dorind să le poată spune cine l-a trimis. În acest moment se dezvăluie pentru prima oară Dumnezeu ca Yehova, marele EU SUNT.”[9] Direcția lui Moise este clar stabilită: „Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi s-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt…”(Exodul 3:16). Credibilitatea oamenilor cu experiența vieții care recunosc divinitatea din prezentare și istorie aducea nota de credibilitate pentru Moise, de fapt acesta era instrumentul prin care el putea să prezinte pe Dumnezeu în contextul egiptean prepascal. „Moise trebuie să spună conducătorilor Israelului trei lucruri: în primul rând numele zeității pe care a întâlnit-o;… În al doilea rând, el trebuie să spună că a fost martor la o teofanie, la o revelare a acestei divinități, în forma tufișului aprins. Și în final, profetul are un mesaj din partea lui Dumnezeu, anume că Dumnezeu este foarte conștient de asuprirea lui Israel.”[10] Autoritatea slujitorului este evidentă în forma în care promovează pe Dumnezeu iar acest fapt este identificat de oameni prin experiență reală așezați de Dumnezeu în context.
Acest capitol al prezentării se desfășoară în două acte: cel pe care deja l-am prezentat și cel prezentat în debutul capitolului Exodul 4. Toiagul transformat în șarpe și mâna îmbolnăvită de lepră și vindecată spontan sunt semnele reale ale parteneriatului divin. De remarcat că aceste prime două semne sunt făcute nu în prezența bătrânilor lui Israel, ele sunt semne pe care Moise le experimentează în timpul dialogului dintre el și Dumnezeu. Dumnezeu propune lui Moise un al treilea semn ca dovadă că este trimis de El, apa din râu transformată în sânge semn ce avea să fie săvârșit în fața celor la care era trimis..
Experiențele reale cu Dumnezeu nu sunt doar pe plan personal și ele trebuie să continue pentru a fi evidente în fața tuturor. Ele sunt dovezi ale prezenței si parteneriatului divin. „Dumnezeu îl echipează pe Moise cu mai multe semne, deoarece oamenii trăiesc prin intermediul văzului și nu prin credință. Evreii au nevoie de cofirmare materială, iar Dumnezeu le-o dă.”[11] Isus menționează asta la trimiterea ucenicilor: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu… Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau. Amin.” (Marcu 16:17, 20)
Așadar parteneriatul divin probat, autoritatea și resursele puse la dispoziție de Dumnezeu sunt elemente care conturează parte din profilul unui slujitor ales pentru o lucrare.
3. Importanța raportului corect la context și responsabilitate.
Domnul Isus spune „Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?” (Luca 14:28). În slujirea lui Moise acest capitol este imediat următor acceptării chemării. Dimensiunea lucrării de față nu permite analiza foarte elaboarată a caracterului lui Moise privind raportului corect la context și responsabilitate. Vom lua pentru analiză Exodul 4:18-31.
Rezolvarea relațiilor de natură socială în narațiunea exodului este plasată în faza incipientă. „Moise părăsește rugul aprins și se întoarece în Madian, pentru a se întâlnii cu socrul său Ietro. Acolo el îi cere permisiunea de a se întoarce în Egipt (Moise folosește o particulă ebraică ce exprimă de obicei o dorință sau o solicitare; adeseori se traduce prin „te rog”). Moise recunoaște autoritatea patriarhală a socrului său. Cei doi au locuit împreună și Moise a lucrat pentru el (3:1), drept pentru care trebuie să obțină permisiunea de a pleca.”[12] Imaginea acestei scene revelează responsabilitatea pe care Moise și-o asumă atunci când este vorba de relații sociale precum și importanța tratării acestui capitol cu responsabilitate. Calitatea slujirii este dată și de calitatera relațiilor.
„Se pare că Moise a omis să-l taie împrejur pe unul din copiii săi, poate și influențat de Sefora. În orice caz, temându-se că Moise va fi omorât de Dumnezeu, ea a tăiat băiatul împrejur, numindu-și bărbatul „soț de sânge” (Exod 4:24-26) pentru că taierea împrejur era ceva obligatoriu pentru el și poporul lui.”[13] Ordonarea familiei după normele de credință a slujitorului îi conferă acestuia puterea de a face pasul înainte. „Atunci când liderul însuși se supune unei discipline riguroase, ceilalți vor sesiza acest lucru și vor deveni cooperanți în propria lor disciplinare.”[14]
Prin intermediul lui Aaron, Moise comunică copiilor lui Israel planul lui Dumnezeu. Adunarea liderilor (bătrânilor) și săvârșirea minunilor sub ochii lor generează credința în Dumnezeu urmată de închinare. Prin asta Moise recunoaște o structură care deja funcționa. Ordinea în cadrul lucrării, claritatea mesajului și structura sunt elementele pe care slujitorii trebuie să le promoveze în orice context al slujirii alături de disciplină, viziune, înțelepciune, curaj, umilință, integritate și sinceritate. „Când consimțim să ne coborâm standardele, dăm întotdeauna un pas înapoi și prea adeseori acesta este unul dintre lucrurile implicate în realizarea unui compromis.”[15]
4. Transferul mandatului generației de schimb.p 173
Începutul și sfârșitul slujirii la Moise sunt impresionante. După o viață încărcată cu evenimente, Moise se apropie de sfârșit. Dumnezeu pregătește înlocuitor lui Moise, lucru pe care nu-l tăinuiește față de el. De altfel și rugăciunea lui Moise avea deja referințe în acest sens. „Moise a vorbit Domnului şi a zis: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor, şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.”(Numeri 27:15-17). Dacă începutul slujirii a fost marcat de teama reacției poporului și a lui Faraon la ideea exodului, sfărșitul lui este marcat de grija generației de schimb. „În cele din urmă Moise s-a îngrijit ca Israel să aibă legământul-lege într-o formă scrisă, a așezat-o așa cum se cuvine alături de chivotul legământului (Deuteronom 31:24), le-a lăsat un cântec care să le ceară ascultare de Lege (Deuteronom 32) și i-a binecuvântat (Deuteronom 33) înainte să se urce pe Muntele Nebo ca să vadă țara în care nu i-a fost sortit să intre, și înainte de a muri în țara Moab (Deuteronom 32:48-52; 34:1-8).”[16]
„Asumarea responsabilității și împlinirea ei voluntară este o caracteristică necesară a unui lider. Dacă nu este pregătit pentru aceasta, se descalifică singur pentru o asemenea slujbă. Cel care se eschivează de la responsabilitățile împovărătoare și dificile pe care le implică poziția sa își va limita puterea de influență asupra altora.”[17]
În concluzia studiului pe marginea celor scrise despre Moise cu referire la conceptul de slujitor, procesul alegerii, importanța raportului corect la context și responsabilitate precum și la momentul transferului mandatului generației de schimb subliniem că el rămâne un model de slujitor al Vechiului Testament a cărui conduită pune o piatră de temelie pentru cel care clădește pentru a devenii un slujitor eficient.
„În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. Nici unul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care a trimis.” (Deuteronomul 34:10-11)
Pastor Petru (Titi) ARON
Bibliografie.
[1]Andre Neher, Moise şi vocația iudaică, Bucureşti, Editura Hasefer, 2002, p.27
[2] William Mac Donald, Comentariul biblic al credincoisului-Vechiul Testament, Bielefeld, Christliche literature verbreitung-e.V., 2002, p 83
[3] William Mac Donald, Comentariul biblic al credincoisului-Vechiul Testament, Bielefeld, Christliche literature verbreitung-e.V., 2002, p 83
[4] William Mac Donald, Comentariul biblic al credincoisului-Vechiul Testament, Bielefeld, Christliche literature verbreitung-e.V., 2002, p 85
[5] Charles H. Kraft, Autoritate Spirituală: practicând autoritatea pe care ne-a dat-o Isus, Oradea, Editura Life, 2007, p 246
[6] Curs Teologia slujirii pastorale, p 4
[7] J. Oswald Sanders, Adevăratul lider spiritual, Ed. Discipolul, Cluj- Napoca, 2006, p 177.
[8] John D. Currid, Exodul, Volumul 1, Oradea, Editura Făclia, 2002, p80.
[9] William Mac Donald, Comentariul biblic al credincoisului-Vechiul Testament, Bielefeld, Christliche literature verbreitung-e.V., 2002, p 84.
[10] John D. Currid, op.cit., p 84.
[11] John D. Currid, Exodul, Volumul 1, Oradea, Editura Făclia, 2002, p 94.
[12] John D. Currid, op.cit., p 102.
[13] J. D Douglas, Dictionar Biblic, ed. Cartea Creștină, Oradea, 1995, p. 870.
[14] J. Oswald Sanders, Adevăratul lider spiritual, Ed. Discipolul, Cluj- Napoca, 2006, p 71.
[15] J. Oswald Sanders, op. Cit., p 177
[16] J. D Douglas, Dictionar Biblic, ed. Cartea Creștină, Oradea, 1995, p. 872.
[17] J. Oswald Sanders, Adevăratul lider spiritual, Ed. Discipolul, Cluj- Napoca, 2006, p 173.