Moise atrage atenția poporului că Dumnezeu nu se prezintă într-o formă fizică. „Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas.” (Deuteronomul 4:12). Însă ori de câte ori Israel alunecă de la credința în Yahweh, de fapt pierde contactul spiritual cu Dumnezeu care refuză să fie dimensionat într-un aspect perceptibil fizic. Dumnezeu dorește ca relația cu el să aibă la bază credința în lucrurile care nu se văd (Evrei 11:1), rezultată în urma unei experiențe în care omul să Îl perceapă în mod real, nelăsând pericolul ca focusul omului să fie pe un obiect reprezentativ, care poate avea menirea de a limita pătrunderea dincolo de reprezentare spre El. Orice obiect care capătă dimensiunea aceasta, chiar dacă e numit icoană sau idol, cu corespondențe fie în divinitate, umanitate sau păgânism mai devreme sau mai târziu va prelua controlul și se va definii ca divinitate. Un exemplu concret este divinizarea moaștelor, personajelor biblice, obiectelor din scriptură, etc. Închinați-vă Domnului!

Seducția religioasă este des întâlnită în istorie și este definită de Scriptură ca fiind idolatrie. Mediul religios mesopotamian o face pe Rahela să își însușească idolii tatălui său. „Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său.” (Geneza 31:19). Se pare că idolii lui Laban nu au avut numai menirea de a asigura o dimensiune spirituală diferită de Dumnezeu, și au avut și o valoare materială semnificativă, drept pentru care Iacov nu ia distrus când Dumnezeu a cerut pocăința și ia îngropat doar. „Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.” (Geneza 35:4). Obiectele care pot devenii idoli sunt valorile care ne distrag și dețin monopolul activităților și atenției noastre, de care ne este greu să ne debarasăm definitiv, lăsându-le la un punct în care dacă dorim le putem accesa. „De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.” (1 Corinteni 10:14).  

Uneori în realizările noastre găsim idolatria. După biruința asupra lui madianiților, Ghedeon a luat multe obiecte de valoare ca pradă de război. „Ghedeon a făcut din ele un efod, şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui.” (Judecători 8:27). Ezechia când a ajuns împărat, „a îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărâmat în bucăţi şarpele din aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.” (2 Împăraţi 18:4). Construcțiile care găzduiesc închinătorii, realizările comunității creștine, lucrurile folosite de Dumnezeu pentru a-și arăta Slava, nu trebuie divinizate sau idolatrizate. Dumnezeu nu este aur prelucrat, piatră cioplită. „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24).  

„Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge, şi nu pun numele lor pe buzele mele.” (Psalmi 16:4).  

« Frumusețea și profunzimea respectului.
Să bem sau să nu bem vin? »