Natura lui Dumnezeu

În toate eforturile noastre pentru a lărgi şi spiritualiza conceptul uman de Dumnezeu, suntem extrem de defavorizați de capacitatea limitată a minţii umane. Aceasta ne încurcă în eforturile noastre de a zugrăvi valori divine şi de a prezenta semnificaţii spirituale minţii finite şi muritoare a oamenilor.

„Oricât de dificilă ar fi o definiție exactă a supranaturalului și a naturii, aceste definiții sunt esențiale pentru orice rezolvare a problemelor în discuție.ˮ(Carl F. H. Henry, Dumnezeu, revelație și autoritate, Volumul 6, traducere Agnes Dragomir, Editura Cartea Creștină, Oradea, p 11).  „Puțini dintre cei care vorbesc cu ușurință despre supranatural au idee cât este de greu de definit, dar cei care au încercat serios să îl definească știu.ˮ(William Newton Clark, The Christian Doctrine of God, Charles Scribner’s Sons, New York, 1909, pg 339).

  Dumnezeu este persoană.

Numele lui Dumnezeu în ebraică - יהוה și este transliterat de obicei prin Yahwe sau Iehova.

Piatra Mesa (cca. 840 î. C.) este considerată ca cea mai veche folosire a Tetragramei înt-un document nebiblic: Și-am luat vasele lui YHVH și le-am pus înaintea lui Chemos. O altă tăbliță descoperită recent redă numele divin cu literele feniciene YOD, HE, V, HE. (wikipedia).

„Dumnezeu este o persoană, în sensul că El este Dumnezeul care Își dă un nume.[…] Maiestatea și dragostea lui Dumnezeu sunt manifestate în mod clar în numele Sale dar poporului nu-i este dată o înțelegere exhaustivistă a esenței Lui.ˮ(William Dyrness, Teme ale teologiei Vechiului Testament, traducerea Ruben Ologeanu, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2010, p. 46.).

Scriptura prezintă o serie de nume care au o semnificație aparte. Numele compuse subliniază diferența dintre Dumnezeu și om, precum și puterea Sa asupra naturii. El este probabil denumirea semitică și uzuală în cea mai veche formă pentru Dumnezeu. Numele compuse folosite adesea în scriptură sunt: El Șadai-Dumnezeu este înălțat și puternic (Geneza 17:1 și de 40 ori în Iov), El Elion-Dumnezeu cel Preaînalt (Geneza 14:18-19), El Olam-Dumnezeu cel veșnic, îmbătrânit de zile (Geneza 21:33), El Roeh-Dumnezu care vede (Geneza16:13), Elohim (Geneza 1:1), acesta din urmă un plural în ebraică. „Chiar dacă acest plural nu a fost intenționat, probabil, ca o referire la Trinitate, nu putem exclude această asociere.ˮ( William Dyrness, Teme ale teologiei Vechiului Testament, traducerea Ruben Ologeanu, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2010, p. 47)

Numele Yahweh este legat de verbul „a fiˮ. „După vremea lui Moise (Exod 6:3), a devenit numele prin care închinarea lui Israel se deosebește de cea a celorlalte națiuni.

Dumnezeu este perfect și infinit.

Atributele lui Dumnezeu evidențiază o calitate specială a naturii Sale: nu poate fi limitată. Ca un diamant în lumină cu multe feţe, fiecare atribut al lui Dumnezeu străluceşte în afară în balanţă perfectă. Nu există defect în caracterul sau natura lui Dumnezeu. Temporalitatea nelimitată sau eternitatea (Psalm 90.1-2), omnipotența (Ieremia 32.17), omnisciența (Psalm 147.5), omniprezența (Psalm 139.7-12; Ieremia 23.24), înțelepciunea (Neemia 9:20), integritatea (Numeri 23.19; Deutoronom 33.24; Psalm 116.5), imuabilitatea (Maleahi 3.6) sunt caracteristici care Îl fac pe Dumnezeu infinit. Manifestarea sa plină de putere Îl clasează pe Dumnezeu ca fiind ființă personală prin excelență, cu îsușirile cele mai sublime.

Frumusețea etici divine.

Existând fără aportul vreunui factor, ci doar din proprie voiță, Dumnezeu este posesorul libertății absolute (Psalmi 115:3). Frumusețea caracterului Său izvorește din faptul că în virtutea acestei calități Dumnezeu nu voiește și nu face decât ceea ce ce este absolut bine, și cere de la om ca să facă și el tot ce e mai bine. Această calitate este baza Legământului și a întregii religii a Vechiului și Noului Testament. Unită cu libertatea absolută generează sfințenia care-L înobilează. Calitățile lui Dumnezeu sunt inseparabile una de cealată, toate desprinse din dorința de a face tot ce mai bine.

„Toate lucrările lui Dumnezeu arată puterea sa, dar ea nu este niciodată o putere nudă sau arbitrară.ˮ( William Dyrness, Teme ale teologiei Vechiului Testament, traducerea Ruben Ologeanu, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2010, p. 52). Bun (Naum 1.7), milostiv (Psalm 103.3), grațios, fidel (Ieremia 29.11), drept, Dumnezeu guvernează creația în acord cu cunoştinţa şi înţelepciunea Sa infinită. El lasă loc deciziilor libere ale omului şi activităţii împărăţiei lui Satan ca El să poată avea copii testaţi, fii maturi care-L iubesc din inimă. Acesta este scopul Lui. Aceasta explică de ce Dumnezeu permite răul să existe în timpul existent.

 

Revelația vechi-testamentară a generozității răscumpărătoare a lui Dumnezeu anticipează uimitorul concept nou-testamentar al dragostei agape, dragoste revelată pe deplin în Isus Hristos (1 Ioan 4:9-10).