Despre familie

Asistăm în era noastră la renaşterea unui păgânism domestic, ce înaintează insistent spre un cult al goliciunii, ruinând familia din interior şi din exterior. Din interior, prin trădarea iubirii şi a sfinţeniei, iar din exterior prin însuşirea unor modele străine. Astfel sub privirea neputincioasă a şcolii şi a Bisericii se trasează coordonatele unei noi civilizaţii – „civilizaţia afrodisiacă”, în contrast frapant cu modelul original biblic care se îndârjeşte să nu dispară. De la scenele pornografice televizate, de la dansurile libidinoase din discoteci, la lecţiile ce se predau în cabinetele de „planificarea familiei”...

   în toate e pus la cale atentatul împotriva castităţii, moralităţii, normalităţii, care sunt cele mai de seamă virtuţi pe care se întemeiază viaţa în sânul familiei şi se afirmă ordinea divină.Toate acestea şi multe altele pe care nu le-ar mai suporta hârtia sau cugetarea omului aşezat dezvăluie hotarele unei omeniri moderne care şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu, care a uitat ruşinea dintre oameni şi a încetat să se mai jeneze de ceva. Ceea ce altădată se petrecea în rarele cuibare de desfrâu, astăzi se doreşte să se facă deschis. Degradarea erotică este considerată de Sfântul Apostol Pavel de o gravitate deosebită, o adevărată „taină a fărădelegii” implicată în subminarea valorilor familiei de astăzi. Aş dori să mai amintesc despre avort, care reprezintă plaga vremii noastre, precum lepra în antichitate. La începutul creştinismului trei păcate erau considerate cele mai grave: apostazia, uciderea, şi desfrânarea. Avortul cred că este sinteza celor trei împreună şi poate ceva mai mult. Nici un motiv nu justifică actul criminal al uciderii fătului; cauza fărădelegii nu este alta decât lipsa de iubire maternă şi paternă.

Ar fi o adevărată operă care cred că niciodată nu şi-ar atinge finalitatea să vorbim despre familie şi să descriem ce înseamnă ea. O să reflectăm doar în scurt asupra unor principii fundamentale care cred că în practica zilnică a cuplului familial poate să fie doar un început sau poate un punct de revizuire în sinceritate a modului de relaţionare sau evaluare a posibilului partener de viaţă. Omul este creat pentru viaţa în societate (de obşte), adică pentru a trăi împreună cu semenii săi: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-I facem ajutor potrivit pentru el” (Fac.2,18). Cea dintâi formă a vieţii de obşte este tocmai familia. Pe familie se întemeiază apoi toate celelalte forme de viaţă obştească. Dar familia nu este numai sâmburele din care creşte obştea (societatea) omenească, ci ea este şi cel dintâi aşezământ de creştere morală a omului, neapărat necesar pentru bunăstarea societăţii.

Prima valoare imperios necesară pentru edificarea unei familii este dragostea. Din acest element derivă principiile de relaţionare. Dragostea nu este un vulcan care şi-a declanşat erupţia şi nu mai poate fi controlat! Dragostea este în primul rând o decizie! Decid să iubesc chiar dacă...! Curiozitatea, emoţia, dorinţa de a satisface pornirile trupului (uneori acest lucru generează imprudenţă, nesinceritate, efecte care se resimt în timp, nelinişte, discomfort), intenţia de a poza bine în faţa familiei, prietenilor nu trebuie niciodată confundate cu dragostea! Dragostea este decizia care vine în urma cunoaşterii unei persoane! Două persoane care se iubesc se onorează una pe cealaltă! Din dragoste derivă fericirea, supunerea, răbdarea, părtăşia, consacrarea, credincioşia, slujirea.

Fericirea: un soţ (soţie) care îşi iubeşte soţia (soţul) este fericit (fericită) dacă îşi vede soţul (soţia) fericit (fericită).

Supunerea: unui soţ (soţii) care îşi iubeşte soţia (soţul) nu îi este greu să se supună hotărârilor pe care amândoi le fac.

Răbdarea: în viaţa de familie soţul şi soţia petrec mult timp împreună. Ei îşi descoperă defectele, stângăciile. Răbdarea şi acoperirea acestora este o adevărată demonstraţie de iubire!

Părtăşia: bucuriile, suferinţele, timpul, etc. în viaţa de familie sunt comune soţului şi soţiei.

Consacrarea: planurile de familie şi obiectivele propuse nu sunt doar pentru unul din cei doi. Creşterea familiei, construitul casei, asigurarea venitului în familie este o responsabilitate comună!

Credincioşia: Dumnezeu a rânduit pentru om o singură femeie şi pentru femeie un singur bărbat. Fiecare şi-a ales partenerul sau îl va alege funcţie de principiile lui. Odată ales trebuie să rămână unic (unică). Iubirea adevărată nu înşeală!

Slujirea: lipsa regulată de la Biserică te conduce înspre frecventarea altor locuri. Rugăciunea zilnică evitată te provoacă la alte practici. Lipsa unui timp de citit în Biblie conduce la alte lecturi. Cine iubeşte se roagă pentru persoana iubită!

Responsabilitatea omului căsătorit este să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-şi cinstească tovarăşul de viaţă, să-I placă lui Dumnezeu şi să-i placă tovarăşului de viaţă, să se îngrijească de lucrurile lui Dumnezeu şi de lucrurile familiei.

Cât despre mine, Eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Dumnezeu să ne ajute să ne edificăm familia în baza unor principii divine şi morale corecte!

 

Biserica Penticostală Română BETEL Dublin

 Pastor Petru (Titi) ARON